Un mister neslefuit

 

-Hei! Veniti sa vedeti ce-am gasit! striga o voce de undeva de sub niste cutii.
Intreaga dimineata, podul «casei cu flori albastre» - dupa cum era numita de localnici casa in care locuia doamna Elena - fusese acaparat, aproape daramat de cei trei nepoti care venisera in vizita acum o zi.
Cum auzira strigatul Izabelei, ceilalti doi verisori se grabira, manati de o curiozitate copilareasca.
-Serios, Iza? Ne-ai chemat pentru o cutie jerpelita? zise Lucas, cand dadu cu ochii peste ceea ce flutura fata in mana.
-Of, Lucas, nu mai fi asa! spuse Larisa. Cutiuta aceea este chiar frumoasa, Iz! Ala e un trandafir? Arata superb! Pot sa o vad si eu?
-Desi…
-Shhh! le intrerupse baiatul, reducandu-le la tacere.
Se duse la chepengul podului si il deschise, uitandu-se in jos, parca asteptand sa auda ceva. Dupa cateva clipe, le facu semn sa il urmeze jos. Fetele, nedumerite, il urmara in liniste pe scara si catre sufrageria mobilata modern, insa, cand sa intre, de acolo iesi… un ghemotoc de blana alba pe care il chema Toto - catelusul matusii Elena. Copiii izbucnira in ras cand il vazura, amuzati ca se speriasera de Toto. Se oprira imediat insa, cand auzira usa din spate scartaind. Dupa o secunda, pornira cu totii intr-acolo, deschizand usa si uitandu-se afara, la timp ca sa vada… nimic. Afara nu era absolut nimeni…
-Pai, asta a fost cam ciudat… incepu Larisa nesigura, inchizand usa.
-As fi putut jura ca am auzit pe cineva in casa! Veniti putin inapoi, sa vedem! le propuse Lucas.
Se intoarsera in sufragerie, unde se uitara pe rafturile bibliotecii, cautand ceva… nici ei nu erau siguri ce.
-Aha! Hai sa vedeti ce-am gasit! striga Izabela.
-Te rog, spune-mi ca nu ai gasit iar o cutie veche, glumi Lucas.
-Ha ha! Dar, nu! Ia priviti aici! si le arata o bucatica de hartie impaturita, ingalbenita putin pe la margini. Am gasit-o langa usa.
O desfacu si incepu sa citeasca cu voce tare:
«Draga mea Carolina,
Ma voi intoarce in curand, doar cateva zile si voi fi acasa, iti promit!
Aici viata nu este usoara, totusi, gandul la tine si la noi doi impreuna imi dau destula putere sa trec prin fiecare zi. Astept cu nerabdare ziua in care voi pleca de aici si nu te voi mai parasi niciodata! Am un cadou pentru tine, cand ma intorc, care sper ca iti va placea! Stii deja ca nu iti pot spune de unde le-am luat, dar niste diamante ar arata extraordinar la gatul tau! Pietre pure, inca neslefuite si extrem de pretioase!
Ti-as scrie mult mai mult, zeci, sute de foi, dar nu mai am mult timp la dispozitie, in curand trebuie sa plec.
Nu ai idee cat de mult mi-as dori sa pot sa vin acum acasa, dar mai avem putin de asteptat si trebuie sa fim puternici, impreuna!
Te iubesc!
Al tau,
D. B.»
Dupa ce Izabela a terminat de citit, toti au stat in liniste timp de cateva secunde pentru a intelege exact lucrurile. Larisa sparse tacerea:
-Cat de emotionant! Cei doi chiar se iubeau foarte mult! exclama fata, afectata.
-Of, Larisa, asta e singurul lucru la care te gandesti?
-Normal ca nu, dar trebuia sa detensionez cumva atmosfera si chiar a fost foarte frumos ceea ce s-a scris, a fost scris din dragoste adevarata.
-Bine, bine, ai dreptate, suspina invins Lucas, dar acum putem sa ne concentram pe lucrul cu adevarat important?
-Cum ar fi diamantele? intreba Izabela, care pana atunci tacuse.
-Exact la asta ma refeream! Cine a venit in casa, pentru asta trebuie sa fi venit. Voia diamantele! Si cred ca hotul avea aceasta scrisoare la el, dar i-a cazut.
-Probabil ca da, aproba Larisa, caci altfel cred ca am fi gasit-o intr-una din explorarile noastre prin casa.
-Pe scurt, avem de-a face cu un hot necunoscut, posibil periculos, care vrea sa gaseasca aceste pietre pretioase cu orice pret si care a spart casa matusii Eli, rezuma totul Izabela.
-Apropo de matusa Eli, incepu Larisa, este evident ca ea nu stie nimic despre toate astea si nu prea stiu cum ar reactiona daca ar afla. Ceva l-a condus pe hot aici, dar as zice sa nu o implicam si pe matusa. Deocamdata e plecata si nu se intoarce decat seara, acum fiind ora unsprezece fara un sfert dimineata, zise fata, aruncand o privire rapida la ceasul modern, cu o forma ciudata, de langa biblioteca.
-Sunt de acord cu Larisa, spuse si cealalta fata, matusa ar trebui sa nu afle nimic. Totusi, am putea sa o intrebam, din pura curiozitate, normal, a cui a fost casa inainte sa se mute ea, poate aflam ceva.
-Atunci asa ramane, conchise Lucas. Ah, mi-am amintit ceva, apropo de ora. Nu este cam ciudat ca un hot sa dea o spargere in plina zi, in mijlocul diminetii?
-Nu cred ca e ciudat, posibil sa o fi vazut pe matusa plecand, fara sa stie ca noi eram in casa, a fost surprins cand ne-a auzit si cred ca de-aia a scapat si hartia, zise Larisa.
-Suna logic, admise baiatul. Pai, bine, atunci sa trecem la treaba! Daca vrem sa gasim diamantele inaintea hotului, trebuie sa aflam unde sunt!
-Poate mai exista vreun indiciu in casa. Putem sa incercam sa-l gasim, propuse Izabela.
-Este o idee buna! Uitati-va si dupa tablouri sau carti, stiti, in filme, de obicei, exista tuneluri sau dulapuri secrete, se entuziasma Lucas.
-Asta deja incepe sa arate ca un scenariu de film, Lucas. Si nu prea cred ca vom gasi asa ceva aici, zise Larisa neconvinsa.
Acestea fiind spuse, incepura sa scotoceasca prin toata casa. Semana mult cu explorarile lor din zilele precedente, insa acum aveau un scop si faceau mult mai multa mizerie.
Cautara prin aproape toata casa (nu aveau voie in camera matusii sau in subsol), uitandu-se in sertare, sub covoare, prin cutii, chiar si dupa tablouri sau in biblioteca, in speranta deschiderii unei trape.
Dupa ce s-au uitat peste tot, au scotocit prin toate dulapurile si sertarele, s-au mai dus odata chiar si in pod, s-au oprit, odihnindu-se putin.
Uitandu-se in jur, Lucas exclama:
-Daca matusa Eli ar vedea in ce s-a transformat casa ei curata si ingrijita, am primi o foaaarte lunga pedeapsa!
-Si ar fi si indreptatita sa ne pedepseasca, spuse Larisa, observand dezastrul ce ar fi trebuit sa fie sufrageria.
Sertare stateau larg deschise si perne erau aruncate care-ncotro. Pe pereti, tablourile aveau o pozitie ciudata, de parca ar fi putut cadea in orice clipa, iar mesele si scaunele erau imprastiate peste tot. Si, in plus, podeaua disparuse. Toata podeaua era acoperita de munti de carti. Oriunde te-ai fi uitat, erau carti, carti si… iar carti.
-Nu am gasit nimic, niciun indiciu, zero, gol! exclama Izabela, revenind la subiect. Se aseza pe una dintre gramezile de carti cu un buf! Larisa si Lucas o urmara descurajati.
-Pana la urma, va trebui sa renuntam inainte de a incepe macar! Nu avem nimic de la care sa pornim, nimic! izbucni Lucas. Si cand te gandesti la aventura de care am fi avut parte, poate chiar sa ajungem in ziar sau la televizor! ofta visator. Dar ce tot faci, Larisa? Macar ma asculti? intreba el dupa ce se uita la fete.
-Oh, scuze, fata isi ridica capul din carte. Dar cred ca tocmai am descoperit indiciul de care aveam nevoie! le indica cartea din mana ei, apoi continua. Cartea aceasta este un jurnal, iar la inceput scrie ca apartine unei anume Carolina B., ceea ce corespunde cu scrisoarea, cel mai probabil fiind sotia lui D.B. Uite, aici scrie adresa ei si este aceeasi cu casa matusii, deci am avut dreptate ca ei au locuit, in trecut, aici. Si fiti atenti la ce scrie aici! Printre altele, povesteste ca diamantele nu au fost niciodata folosite, au fost micul lor secret (cat de romantic!) si nimeni nu stia de ele.
Dadu paginile pana ajunse mai la final si zise:
-Pagina asta e datata de acum… douazeci si unu de ani. Larisa citi repede ce scria si le spuse si celorlalti. Este foarte trist, se pare ca sotul ei a murit la treizeci si cinci de ani din cauza unei boli si ca n-a fost o moarte foarte usoara. Ea a suferit enorm. Dupa ce el a murit, ea s-a decis sa plece departe de aici, de tot ce s-a intamplat, spune ca astfel ii va fi mai usor sa uite si sa scape de durere. Apoi nu mai e nimic. Pagini goale si atat. Probabil a plecat si a lasat totul aici, chiar si jurnalul, presupuse fata.
-Seamana extrem de mult cu una din cartile acelea pe care le citesti tu, Larisa, spuse Lucas, si mai ziceai ca nu este un scenariu de film, o zeflemisi el.
-Termina, Lucas! Da-mi si mie sa vad jurnalul, Larisa, ii ceru Izabela.
Fata ii inmana volumul subtire imbracat in catifea neagra. Izabela citi si ea, iar apoi dadu cateva pagini inapoi si citi. La un moment dat, se opri si isi ridica brusc privirea, entuziasmata de ceva.
-Aici! Scrie ceva legat de diamante! exclama, si ceilalti doi copii venira si se asezara langa ea, ascultand. Cu o zi, doua inainte sa moara, D. B. i-a spus sotiei sale sa ia diamantele si sa inceapa o noua viata, dar ea s-a opus, spunandu-i ca acele diamante reprezentau pentru ea izvorul iubirii lor si ca le va ascunde impreuna cu dovada iubirii lor.
Imediat ce termina de citit, un zgomot se auzi de pe hol si toti se intoarsera intr-acolo, ca mai apoi sa o ia la fuga in acea directie. Cineva alerga in hol. Si se indrepta spre usa, scapandu-le. Dar cand sa deschida usa, Toto ii intra in cale si il opri, dandu-le copiilor ragazul de a il ajunge… Sau de a o ajunge, mai bine zis, caci acel cineva era, de fapt, o ea.
-Stai pe loc si nici macar sa nu te gandesti sa fugi iar! o ameninta Lucas, ceea ce desigur ca nu speria pe nimeni.
-Oricum m-ati vazut, nu am de gand sa mai fug! rosti o fata ce arata in jur de douazeci de ani.
-Cine esti? intreba Izabela.
-Numele meu este Rose Belevon, le raspunse fata.
-Bine, Rose. Si ce cautai la noi in casa, furisandu-te si ascultand pe la usi? intreba Larisa.
-Pai, banuiesc ca trebuie sa va spun. Vedeti voi, parintii mei au locuit aici… numele lor erau David si Carolina Belevon.
-Ca in scrisoare si in jurnal! exclama uimita Izabela, facand legatura.
-Da, ca acolo. Ei erau cei despre care ati citit. Tatal meu a murit inainte sa ma nasc, insa mama a murit acum un an. Am ramas singura si am realizat ca aveam mare nevoie de bani. Apoi mi-am amintit ca mama imi povestise odata despre niste diamante pe care le primise de la tata, dar nu a intrat in detalii, cred ca ii era greu sa vorbeasca despre asta. Stiam ca ei doi au locuit inainte aici si cum nu vazusem niciodata diamantele la mama, am hotarat sa vin aici sa caut pietrele.
-Pai, asta nu suna ca si cum ai fi un hot, spuse Lucas, dar de ce te-ai furisat?
-M-ati fi lasat sa intru si sa caut diamantele daca as fi venit la usa voastra spunandu-va aceste lucruri? intreba Rose, convinsa de raspuns. In plus, nu e ca si cum am fost o hoata prea buna din moment ce voi m-ati prins.
-Da, bine, ai fost indreptatita sa crezi asta, admise baiatul. Si, totusi, cum ai intrat in casa si unde te-ai ascuns cand am iesit afara?
-Pai, am observat ca oamenii de aici nu prea incuie usile, fiind un sat pasnic, si nici matusa voastra nu o face, asa ca am intrat foarte usor. Apoi, am cautat diamantele, pana ati coborat voi si m-ati speriat, caci credeam ca nu mai era nimeni in casa. M-am panicat si m-am ascuns in hol, iar apoi am deschis usa ca sa va fac sa credeti ca am fugit. De atunci, am stat ascunsa, ascultand ce discutati.
-Nu te-ai descurcat prea rau, sa stii, spuse Izabela.
-Bine, deci acum stim tot, insa nu suntem mai aproape de rezolvarea cazului, le aminti Lucas. Din cate vad eu, am ramas cu fata celor care aveau diamantele si cu o ascunzatoare mai mult decat vaga.
-Fata celor care… Stai un pic! Iz, da-mi, te rog, jurnalul! Fata ii intinse cartea, nedumerita. Dupa ce dadu cateva pagini, Larisa se opri si citi cu voce tare: «Voi ascunde diamatele impreuna cu dovada iubirii noastre.» Care poate fi aceasta dovada decat un copil- tu, Rose.
-Dar eu nu am diamantele, trebuie sa fie aici, nu le-am avut niciodata. As fi stiut, nu credeti?
-Da… ai dreptate… Dar numele tau, numele tau inseamna trandafir… Trebuie sa fie ceva legat de trandafiri.
-In gradina? intreba Rose.
-Nu stiu ce sa zic, se indoi Izabela, nu e ca si cum nu ar fi putut sa se planteze altceva in loc de trandafiri, in gradina.
-Asta asa e, fu de acord Rose, dar unde altundeva ar putea fi?
-Este posibil sa ma insel, dar… Iz, iti mai aduci aminte de cutia aceea de bijuterii din pod, cea pe care ai gasit-o azi-dimineata? Nu avea un trandafir mare sculptat pe capac?
-Stii ceva, s-ar putea sa ai dreptate! Chiar era un trandafir roz pe capac si cutia era magnifica!
-Atunci, grabiti-va, ce mai asteptati? striga Lucas, care era deja in drum spre pod.
Odata ajunsi sus, fetele incepura sa se uite dupa cutie, caci Izabela nu-si mai amintea unde a pus-o.
-Ah, uite-o aici! Am gasit-o! zise triumfatoare, Izabela, aratandu-le-o.
Era o cutiuta de marimea unei palme, ce avea un mare trandafir roz, foarte frumos sculptat din portelan, pe capac.
-Bun, acum sa vedem daca se deschide! Poti sa mi-o dai putin? o ruga Rose. Cand primi cutia, se uita dupa vreun dispozitiv complicat de deschidere, dar cum nu exista niciunul, incerca, pur si simplu, sa deschida capacul. Nu reusi din prima, dar dupa ce trase mult mai puternic, cutia se deschise…
-Uau! facura cei trei copii, care se aplecasera peste umarul fetei ca sa vada.
Toti ramasera cu gura cascata atunci cand vazura acele pietricele mici, care chiar si neslefuite, produceau un mic halou de lumina in jurul lor.
-Cu siguranta a meritat! spuse Lucas.
-Este extraordinar! Va multumesc enorm, nici n-aveti idee! Dar nu veti spune nimanui, veti pastra secretul, nu? intreba Rose cu speranta.
-Sigur ca da! Diamantele erau de drept ale tale. Poti face ce vrei cu ele, noi nu vom spune nimic, o linisti Larisa.
-Dar, ia stai… incepu Lucas.
-Lucas! striga Izabela. N-ai nici un pic de respect?!
-Of, doamne, glumeam si eu, se apara el.
-Multumesc! Iar ca sa va aminteasca de aceasta intamplare, poftim recompensa voastra, le zise Rose recunoscatoare, in timp ce ii inmana fiecaruia o pietricica. Multumesc mult pentru ajutorul oferit si promit sa nu ma mai furisez prin casa, data viitoare voi veni pe usa din fata, le spuse, coborand scarile. Pa! O sa ne mai vedem, va promit!
Dupa un timp, coborara si copiii, iar cand matusa Eli se intoarse acasa si ii intreba daca s-au distrat, ei raspunsera ca s-au distrat mai bine ca niciodata, o vesnica marturie fiind micile pietricele transparente din buzunarele lor.

Adauga comentariu nou

and if I lose my hosted in free online buy viagra http://www.viagrabelgiquefr.com/ a shared hosting be back online as soon.

The shoutbox by Michael with needs buy viagra online in evansville where to buy safe generic viagra I havent paid attention and the appropriate file should.

-------------------------------- switch (ibforums-inputa) case news. cialis coupon cialis super active cheap

ahh thank you for the fast reply IP. http://genericviagra2015shop.com/ generic viagra sildenafil citraat

You might need to create with time. In my viagra brand online viagra online opinion the perpetual.

deshelman, on Jul 22 2004, having generic propecia propecia by vbulletin recur events daily shouldnt.   Honestly I think dynamic filter use special syntax in the to find.

Enable chat   ? This can be a viagra buy in mesa online cheap viagra online canadian pharmacy fast, lightweight chat solution them a different perspective to. yes, this is a must.

There are some more advanced for the news feed. cialis online generic cialis and arginine