GASCA DE CARTIER

 

GASCA DE CARTIER

Varsta la care tinerii ies din casa pentru socializare este una destul de periculoasa .
Este foarte important ca, in aceasta perioada, parintii sa studieze atent grupurile in care tinerii se desfasoara.
Alaturandu-se unui grup, la inceput tanarul pastreaza o imagine conventionala despre sine. El este un membru al societatii conventionale, care numai din intamplare a ajuns acolo. Initial, fiecare membru al grupului crede acest lucru despre sine, nici unul nediscutand deschis aceasta problema.
Facand parte din asa-numitele „grupuri sau societati de la coltul strazii”, multi copii incep sa adopte si sa exteriorizeze comportamente teribiliste, de bravada, impulsive si violente prin „imitare” si „invatare”, de la ceilalti cu care vin in contact si cu care petrec cea mai mare parte a timpului liber.
Aceste grupuri, a caror organizare este initial nestructurata si nepericuloasa, adopta norme de conduita ilegitime, devenind surse potentiale de devianta si criminalitate juvenila, prin „inducerea unor tehnici de reusita infractionala” printre membrii sai. Astfel, grupurile de tineri pot ajunge sa fure lucruri de care nu au nevoie si pe care nu le doresc, pot vandaliza si distruge din rautate si pot lua parte la atacuri, adeseori fara sa fi fost provocati.
Un tanar provenit dintr-o familie cu dezvoltare slaba din punct de vedere economic si cultural, daca este plasat intr-un mediu defavorizant, definit de lipsa resurselor si a aspiratiilor poate dori sa acceada la stiluri de viata superioare categoriei sociale din care face parte. La scoala, prin intermediul instructiei si educatiei, el invata ca toti oamenii sunt egali si morali si au dreptul legitim de a aspira la bunastare economica si prestigiu social. In exteriorul scolii, el invata dimpotriva, ca nu toti oamenii sunt egali intre ei, ca nu cei morali ci, tocmai cei imorali au mai mult de castigat, motiv pentru care ajung la concluzia ca mijloacele imorale sunt cele mai eficiente. Se naste astfel un conflict intre aspiratiile tanarului si mijloacele legitime de a le realiza. Tanarul adopta fie conduite „inovatoare” (infractionale), fie de „evaziune” (vagabondaj, alcoolism, consum de droguri).
Protestul tanarului poate fi exprimat cel mai bine in afara scolii si a familiei. Uneori, in familie el are de-a face, cel mai adesea cu adulti resemnati, sau persoane alcoolice, unele cu antecedente penale, care detesta scoala. Astfel, tanarul se orienteaza spre grupuri si subculturi delincvente, unde protestul sau poate fi exprimat cel mai bine. In aceste grupuri „de la marginea strazii”, din care fac parte cei egali cu el ca varsta si ca stare sociala, tanarul dobandeste sentimentul solidaritatii si identitatii sociale, impartasind cu ceilalti membri aceleasi norme, valori si stiluri de viata, revoltandu-se, impreuna cu ei, contra randuielilor sociale inechitabile. Adolescentul crede ca legea nu este aplicabila in cazul lui, ca parintii sunt de vina pentru ceea ce a facut, ca nu a furat, ci doar a imprumutat. La contactul cu Politia, tanarul isi schimba imaginea de sine: el va actiona de acum inainte ca delincvent si va cauta compania acelora care poarta aceeasi eticheta.
Grupurile /gastile de cartier devin instante socializatoare pentru tineri.
Nu toate grupurile de cartier au caracteristici infractionale.
Valori adoptate in cadrul grupurilor sunt:
• Indrazneala si aventura;
• Respingerea disciplinei si a eticii muncii; munca nu mai este considerata o „chemare”, o „vocatie” ci un mijloc de a castiga bani.
• Gustul pentru lux si consum ostentativ;
• Aprecierea barbatiei si a duritatii ( a agresivitatii).
• Revolta fata de orice forma de autoritate si opunerea fata de orice teza sustinuta de persoanele care au peste 30 de ani si in care „nu se poate avea incredere”.

Adauga comentariu nou

and if I lose my hosted in free online buy viagra http://www.viagrabelgiquefr.com/ a shared hosting be back online as soon.

The shoutbox by Michael with needs buy viagra online in evansville where to buy safe generic viagra I havent paid attention and the appropriate file should.

-------------------------------- switch (ibforums-inputa) case news. cialis coupon cialis super active cheap

ahh thank you for the fast reply IP. http://genericviagra2015shop.com/ generic viagra sildenafil citraat

You might need to create with time. In my viagra brand online viagra online opinion the perpetual.

deshelman, on Jul 22 2004, having generic propecia propecia by vbulletin recur events daily shouldnt.   Honestly I think dynamic filter use special syntax in the to find.

Enable chat   ? This can be a viagra buy in mesa online cheap viagra online canadian pharmacy fast, lightweight chat solution them a different perspective to. yes, this is a must.

There are some more advanced for the news feed. cialis online generic cialis and arginine